Filme psihologice 2 08/31/2009
![]() Marnie 1964 Considerat cel mai poetic film al lui Hitchcock, Marnie este o capodopera a misterului psihologic, in care se regasesc toate obsesiile regizorului: sexualitatea feminina inhibata, personalitatile duplicitare si identitatile false, trauma copilariei conducand la adultul deformat, dar in special marea dragoste a lui Hitchcock pentru blondele superbe. Marnie este o kleptomana a carei irezistibila pornire de a fura i se trage din nevoia de a fi iubita. Folosind diverse identitati si deghizari, se muta din slujba in slujba, de fiecare data disparand cu bani si obiecte. Cand este recunoscuta de un barbat, acesta nu numai ca nu o preda autoritatilor, santajand-o sa se marite cu el, ci incearca sa o vindece de kleptomanie... Spectatorul este magistral facut sa simta suferintele eroinei. Senzatia lumii ireale care o tortureaza pe Marnie e indusa prin tehnici regizorale simple, dar ingenioase; fulgere, alternanta rapida noapte/zi, diafragme rosii etc. ![]() The Shining (Stralucirea) 1980 Ingenioasa ecranizare de către Stanley Kubrik a romanului omonim a lui Stephen King a adus faimă durabilă atât scriitorului, cât şi regizorului şi l-a propulsat pe Jack Nicholson printre superstarurile Hollywoodului. În cuvintele lui King, cartea este 'doar o mică povestire despre pana de inspiraţie a scriitorului'. Colaborând la elaborarea scenariului cu romanciera Diane Johnson, Kubrick insistă asupra temei comunicării/iluziei, pe care o amplifică prin numeroase simboluri. Tema aceasta apare recurent în film, parţial în capacitatea psihică a lui Danny de a 'străluci' dar şi prin motivul nebuniei galopante a lui Jack. Un film întunecat, neliniştitor şi claustrofob. Kubrick îşi etalează măiestria, creând o atmosferă de groază profundă. Alegându-şi cu atenţie unghiurile de filmare şi ritmul, regizorul ne stârneşte spaima. Ca orice capodoperă, 'The Shining' îşi depăşeşte statutul de ecranizare, devenind nu doar un film Kubrick clasic - imagini aeriene spectaculoase, mânuirea fenomenală a culorilor în maniera simbolică, o mulţime de oglinzi şi labirinturi, toate amplificate de o coloană sonoră memorabilă şi inegalabila scenografie a lui Roy Walker -, ci un film clasic al genului horror modern. ![]() Maze (Tabloul vietii) 2000 Maze este o emotionanta poveste de dragoste in care sunt implicati trei adulti, un copil si sindromul Tourette*. Lyle Maze este un pictor de o sensibilitate aparte care sufera de sindromul Tourette si care nu se simte in siguranta decat alaturi de prietenii lui, Mike (Craig Sheffer) si iubita acestuia, Callie (Laura Linney). In momentul in care Mike vrea sa plece iar pentru inca sapte luni intr-o misiune umanitara in Africa, relatia dintre el si Callie ajunge intr-un impas. Callie ii da un ultimatum, dar Mike alege sa plece chiar daca asta insemna sfarsitul unei relatii de patru ani. Lyle ii ramane prieten si relatia lor devine tot mai stransa, pana cand Lyle afla ca e insarcinata si a decis sa-si creasca singura copilul fara sa-i mai spuna nimic lui Craig. Se ofera sa aiba grija de ea si sa o insoteasca la cursurile Lamaze. Timpul pe care il petrec impreuna ii apropie foarte mult, in ciuda bolii lui Lyle si in cele din urma, devine evident ca sunt foarte atrasi unul de celalalt, chiar daca el se lupta sa-i ramina loial lui Mike, caruia ii scrisese despre copil inainte sa-si dea seama cat de puternic s-a atasat de Callie. Intoarcerea lui Mike, dupa sapte luni, ii pune pe toti trei intr-o situatie extrem de delicata, care atinge nu numai problema loialitatii, ci si cea a responsabilitatii. ![]() Ordinary People (Oameni obisnuiti) 1980 O familie isi pierde fiul cel mare intr-un accident, tragedie care pune pe tapet probleme ramase latente de ani de zile, fiecare din cei trei supravietuitori confruntandu-se cu ei insisi, in primul rand, dar si cu ceilalti din jur. Calvin, tatal, este un avocat de succes din Chicago, care s-a considerat intotdeauna iubit de familie, insa acum ajunge sa se indoiasca pana si de afectiunea sotiei. Beth, mama, o gospodina perfecta si foarte activa in comunitate, indragita de toata lumea, este o egoista in fond. Conrad, celalalt fiu, care traise tot timpul in umbra fratelui sau, incearca sa se sinucida simtindu-se vinovat si este internat o perioada intr-un spital psihiatric. Dupa moartea lui Berger, familia se zbate in procese de constiinta, iar in centrul unor teribile dezvaluiri se afla Conrad. ![]() Being John Malkovich (In mintea lui John Malkovich) 1999 In sfarsit, un film pentru toti cei care au vrut sa fie... altcineva. Craig Schwartz (John Cusack), un papusar neapreciat se angajeaza ca functionar la etajul 7 1/2 al unei cladiri de birouri. Plictisit de casnicia sa de 10 ani cu Lotte (Cameron Diaz), Craig devine obsedat de frumoasa Maxine (Catherine Keener), care insa il respinge. Suparat, Craig se intoarce in biroul sau iar intr-un moment de exasperare, izbeste o usa si descopera un pasaj secret. Atras intr-un tunel intunecat, umed, Craig isi da seama ca a descoperit accesul la experienta unica de a fi... John Malkovich! Caci a ajuns in mintea lui John Malkovich! Iar acesta este abia inceputul. ![]() Bowling for Columbine (Cantec pentru un masacru) 2002 Statele Unite ale Americii sunt faimoase pentru numarul astronomic de oameni care au fost ucisi prin focuri de arma. Asta considerand ca este o natie fara un razboi civil la activ. Cu semnatura umorului sau nervos, activistul-regizor Michael Moore incearca sa exploreze radacinile acestui masacru continuu. In parcursul sau afla ca raspunsuri conventinale precum: usurinta de a cumpara arme, o istorie violenta a intregii natiuni, programe de TV si filme violente, sau chiar saracia, nu sunt adecvate pentru a explica aceasta violenta. Aceasta intrucat alte culturi evolueaza conform acelorasi factori, insa fara masacrul echivalent!… Pentru a ajunge la o posibila explicatie Michael Moore examineaza profund cultura fricii din America de azi, bigotismul si violenta unei natiuni cu un imens numar de posesori de arme. Si mai mult chiar, el incearca sa investigheze si sa confrunte puternica elita politica si interesele corporatiste, care utilizeaza cultura americana pentru propriul castig. ![]() This is England 2006 O poveste despre un baiat cu probleme care creste in Anglia anilor '80. Intalnind, intr-o dimineata, pe drumul catre scoala, cativa skinheads, baiatul se lasa purtat de val in mijlocul lor, acestia devenind curand cei mai buni prieteni ai sai, la fel da apropiati ca propria familie. Filmul are la baza experientele regizorului Shane Meadows. ![]() Pi 1998 Maximillian Cohen este un geniu al matematicii, el fiind si povestitorul din acest film. Max are urmatoarea teorie: Unu - Matematica este limbajul naturii. Doi - Tot ce ne inconjoara poate fi reprezentat si inteles prin numere. Trei - Daca reprezinti grafic coordonatele oricarui sistem, apare o conexiune. Prin urmare, exista conexiuni peste tot in natura." El incearca sa gaseasca tiparele si legaturile din cadrul Bursei de valori cu ajutorul unui super computer, numit Euclid. ![]() Eyes Wide Shut (Cu ochii larg inchisi) 1999 Cruise. Kidman. Kubrick. Trei nume care au asigurat in 1999 suspansul, succesul si speculatiile celui mai controversat film al ultimilor zece ani – Eyes Wide Shut. Interesul enorm starnit in urma cu trei ani de premiera acestui film a fost alimentat de multiple cauze. Pe langa continutul peliculei care abunda intr-o disecare artistica si deloc gratuita a sexualitatii si a stilului voyeuristic de manuire a camerei, Eyes Wide Shut a fost invaluit intr-un mister total pana la prima proiectie intr-un cinematograf. Kubrick a dispus casei de productie Warner Bros sa nu permita departamentului de promovare si marketing sa divulge nici un amanunt referitor la film, sporind astfel enigma. De teama cenzurarii unor scene extrem de explicite sexual, producatorii au incetosat digital anumite secvente prea artistice. ![]() As Good as it Gets (Mai bine nu se poate) 1997 Melvin Udall (Jack Nicholson) este un tip afurisit, un romancier curios ce pare ca sufera de o boala psihica. Niciodata nu evita confruntarile, ba se si lauda cu abilitatea de a fi cat mai antipatic si de a rani cat mai tare. E nemilos. Are fixurile si maniile lui: acelasi mic dejun in acelasi restaurant, servit de aceeasi chelnerita, singura care ii suporta hachitele. Carol Connelly (Helen Hunt) este singura si lupta sa-si creasca fiul bolnav de astm si deficient imunitar.Simon Nye (Greg Kinnear) este un pictor talentat, homosexual, ceea ce e de ajuns pentru a starni injuriile lui Melvin. Se pare ca cei trei nu au nici o sansa sa-si gaseasca fericirea... Destinele lor sunt unite de un al patrulea personaj: un catelus urat pe nume Verdell. Si totusi, Melvin, Carol si Simion isi gasesc echilibrul in viata, invatand sa priveasca partea buna a lucrurilor. Commentsx Mon, 31 Aug 2009 17:01:22 Salut Vlad! Tue, 01 Sep 2009 02:37:54 Domnule X..am scos toate cartile editurii 3 de pe site...ba mai mutl am pus chiar si linkuri catre pagina de cumparare a acestora. Si daca vrei sa cumperi cartea o faci, tocmai ce spuneati de relatia terapeutica..daca vrei sa-ti tratezi o nevroza pe un forum, da, nu dai niciun ban..daca vrei ceva serios te duci la un specialist. Cine are initiativa de a cumpara o carte o face, cine nu o cere de la prieteni, o scaneaza, o fotocopiaza. Tue, 01 Sep 2009 07:12:59 In plus..poate ati uitat de biblioteci...de ce nu faceti campanii de inchidere a bibliotecilor? x Tue, 01 Sep 2009 12:00:49 Este adevarat, fenomenul poate fi privit din mai multe puncte de vedere. Bibliotecile sunt un argument pro-sharing. Multumesc totusi pentru intelegere. Nu am vrut sa scriu un mesaj amenintator, desi acum, cind il recitesc, asa imi pare. Totusi am vrut sa trag un semnal de alarma si mai mult sa-ti dau un sfat cu sufletul deschis. Editurile sunt destul de haituite oricum. O editura mare se poate hotara sa atace direct pe proprietarul unui astfel de site, iar pe internet o astfel de informatie poate fi aflata cu putin efort in maxim cateva ore. Leave a Reply |











RSS Feed